Cresterea ratelor

CREŞTEREA RAŢELOR PENTRU CARNE



Aşternutul:*se pot folosi ca aşternut paie (curate, fără mucegai) sau talaj de lemn, care se aşează într-un strat de 5-10 cm grosime. Periodic aşternutul se completeză pentru a preveni formarea unor zone umede. În perioadele călduroase (cu temperaturi de peste 200C) bobocii pot fi scoşi afară, însă atenţie la razele soarelui care pot afecta ochii bobocilor  mici.

 


Densitatea:*până la vârsta de 5 zile se pun 35 boboci/mp, după care se măreşte spaţiul treptat astfel ca la vârsta de 15 zile să fie 10 boboci/mp, iar la 35 zile vor fi 5 boboci/mp.

 


Temperatura:*în primele 7 zile se asigură 30-320C, după care se reduce cu câte 2-30C/săptămână până se ajunge la 16-180C. În prima lună de viaţă bobocii sunt mai sensibili la temperaturi scăzute pentru că nu au încă sistemul de termoreglare bine dezvoltat, însă după ce se îmbracă în pene pot suporta temperaturi mai scăzute (10-130C).

 


Lumina:*în prima săptămână se asigură lumină 24h/zi, după care se reduce cu câte o jumătate de oră/zi, până la 14 zile, când ajunge la 17h/zi, durată care se menţine până la sacrificare. Dacă însă doriţi să sacrificaţi mai repede bobocii este recomandat să menţineţi 24h lumină/zi pe toată durata creşterii.


Adăparea:*se asigură permanent apă proaspătă la discreţie. Pentru adăpare se pot utiliza adăpătorile de la pui (tip borcan) sau adăpători tip jgheab (se calculează un front de adăpare de 5 cm/boboc). Este recomandat ca adăpătorile să fie amplasate în locuri în care se poate schimba mai uşor aşternutul (sau chiar pe o suprafaţă betonată, grătar sau cu nisip) deoarece frecvent suprafaţa din jurul adăpătorilor va fi umedă.



Furajarea:*pentru furajare se pot folosi hrănitori circulare ca şi cele  pentru pui sau hrănitor tip jgheab (când se calculează un front de furajare de 2,5cm/boboc). Este recomandat să se utilizeze furaj granulat pentru că se reduce mult risipa de furaj, iar creşterea bobocilor este mult mai bună. Se poate folosi de asemenea şi furaj măcinat, însă acesta se lipeşte de ciocul bobocilor şi în acest caz au nevoie de un vas cu apă unde îşi pot spăla ciocul. Această practică atrage după sine umezirea aşternutului, iar furajele rămase în acest vas cu apă pot fermenta şi astfel devin sursă de îmbolnăvire. Pentru a evita aceste neplăceri vasul cu apă va fi mereu curăţat şi amplasat într-un loc mai uşor de curăţat. O altă variantă de administrare a furajelor măcinate este sub formă umedă. Umezirea furajului se face chiar înainte de administrare şi doar cantitatea care urmează a fi consumată în următoarele 2-3 ore. Atenţie ! furajul umed se alterează uşor, fapt care obligă să fie consumat repede.


 

Vivabio vă oferă nutreţuri granulate pentru creşterea rapidă şi sănătoasă a bobocilor de carne sau concentrate furajere care pot fi amestecate cu cerealele proprii pentru a obţine un furaj complet şi eficient pentru creşterea bobocilor de raţă. Furajele vivabio conţin proteină vegetală, vitamine, minerale şi extracte de plante care împreună formează un amestec complet şi sănătos destinat creşterii sănătoase a păsărilor din ferme şi gospodăriile proprii.


Principalii indicatori URMĂRIŢI la bobocii de carne






Lasa un comentariu

Produsele vivabio


Catalog Furaje